Reciclarea hârtiei și avantajele pe care toată lumea trebuie să le știe
De fiecare dată când sortezi hârtie pentru reciclare, salvezi copaci de la tăiere și ape curgătoare de la poluare. Dar avantajele pe care reciclarea hârtiei le are nu se opresc aici. Aerul este mai puțin poluat decât în cazul producției hârtiei din surse naturale primare. Emisia de gaze cu efect de seră precum metanul este de asemenea redusă dacă hârtia este reciclată, în loc să fie aruncată la gropile de gunoi.

Ion Gaftoneanu, un pensionar din Suceava, colectează lunar mii de baterii uzate pe care le duce la centrele speciale de colectare de unde pleacă la fabricile de reciclare.
Ion Gaftoneanu, un pensionar din Suceava, colectează lunar mii de baterii uzate pe care le duce la centrele speciale de colectare de unde pleacă la fabricile de reciclare. Având în vedere faptul că o baterie de tip pastilă care conține mercur poate polua 500 de litri de apă sau un metru pătrat de sol pe o perioadă de 50 de ani, oricine își poate imagina câte hectare de pământ și câți litri de apă salvează domnul Gaftoneanu colectând pentru reciclare mii de baterii în fiecare lună.

Am salvat 4 milioane de litri de apă de la poluare cu 4 litri de ulei alimentar uzat dus la o benzinărie MOL pentru reciclare

Am colectat uleiul alimentar uzat și l-am dus la o benzinărie MOL pentru reciclare. Știu că 1 litru de ulei alimentar aruncat la chiuvetă poluează 1 milion de litri de apă. MOL România este prima rețea de benzinării care în august 2012 a inițiat un program pentru colectarea de la populație a uleiului alimentar uzat, cu scopul de a contribui la protecția mediului și la educația civică privind acest subiect.

Pentru reciclare conserve mai bine caută un centru de fier vechi pentru că Nu se reciclează la Sigurec
Iată încă o provocare pentru cei cărora le pasă de reciclare. Am primit pe email o informație de la cititorii România Ecologică despre faptul că la centrele Sigurec nu se primesc conservele pentru reciclare și am aflat că, din păcate, așa este. Informația a fost confirmată chiar de către reprezentanții Sigurec.

Pe lângă faptul că sunt toxice nici NU se reciclează la Sigurec
Ați comandat mâncare la birou sau ați luat mâncare la pachet în recipiente din plastic, polistiren sau aluminiu? La Sigurec nu se reciclează. Și probabil că nu se pot recicla nicăieri în România odată ce au fost "contaminate" cu resturi alimentare.

Tuburile de la pasta de dinți NU se reciclează la Sigurec
Tuburile de la pasta de dinți, cod CP/90, NU se reciclează dacă le duceți la centrele Sigurec. Și dacă tuburile goale de la pasta de dinți la Sigurec NU se reciclează, cel mai probabil nici în altă parte din România NU se reciclează. Acest ambalaj din plastic care are de obicei și alte materiale în compoziție, ceea ce-l face imposibil de reciclat, plus substanțele din pasta de dinți (dacă tuburile nu sunt spălate în prealabil), o altă cauză pentru care nu se reciclează întrucât poate afecta liniile și utilajele de reciclare, este pe cât de toxic pentru mediu pe atât de răspândit pentru că marilor producători chiar nu le pasă.

La Sigurec degeaba se face colectare dacă nu se face și informare!

Ați avut experiențe neplăcute la centrele Sigurec? Vrem să aflăm toate dedesubturile acestui proiect! Trimiteți informații și dovezi la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Una dintre cele mai mari nemulțumiri pe care le avem față de Sigurec este lipsa de comunicare eficientă. De-a lungul timpului i-am întrebat despre diverse ambalaje încercând să aflăm ce se reciclează. Uneori au răspuns, alteori nu. De asemenea, am observat că nu-i interesează decât aspectul comercial al afacerii și în special să slujească poluatorii pe care-i deservesc. Trist! Ai avea alte așteptări de la o firmă în domeniu unde ar trebui să lucreze, cel puțin în echipa managerială, oameni pasionați de protecția mediului și iubitori adevărați ai naturii.

Iată unde puteți recicla uleiul alimentar uzat.  ESTE GRATUIT!

Știați că 1 litru de ulei alimentar aruncat la chiuvetă poluează 1 milion de litri de apă? Iată unde puteți recicla uleiul alimentar uzat. ESTE GRATUIT!

Iată cum trebuie să colectezi deșeurile reciclabile în funcție de culoarea pubelelor
Fiecare gest contează!
Și tu poți ajuta ca România să nu mai fie codașă în Europa la colectarea și reciclarea deșeurilor, pentru care riscă amenzi uriaşe de 100.000 de euro pe zi.