Am obținut un gard viu frumos și sănătos punând, pe timp de iarnă, crenguțe în borcane cu apă așezate la fereastră. Iată cum am procedat, e simplu!
Ai în apropierea casei, sau chiar la tine în curte, un gard viu ce este tuns periodic pentru a-i menține un anumit aspect vizual? Atunci cu siguranță ai observat că după fiecare toaletare rămân o grămadă de crenguțe. Știai că acestea ar putea fi folosite pentru a obține noi plante de gard viu? Dacă imediat după ce sunt tăiate, aceste rămurele ar fi puse în borcane cu apă ai observa că după câteva săptămâni încep să le crească rădăcini.
Înainte de a descrie cum am obținut un gard viu înalt de aproximativ 1m înălțime în primul an, haideți să parcurgem împreună câteva avantaje ale acestei metode și a existenței gardului viu în preajma casei.
Un studiu, publicat în revista Atmospheric Environment, a demonstrat faptul că un gard viu cu o înălțime 1,7m poate reduce poluarea aerului (din zona împrejmuită) astfel:
- Cu peste 50% în cazul particulelor în suspensie (PM10),
- Cu peste 63% din fumul negru provenit de la vehiculele cu motor diesel (acel fum plin de particule nocive cum ar fi carbonul negru și funinginea)
Specialiștii recomandă administrațiilor locale și peisagiștilor urbani să ia în considerare plantarea de „bariere verzi” alcătuite din copaci cu garduri vii pe marginea drumurilor și în preajma locuințelor școlilor, grădinițelor etc.
Studiul a analizat modul în care copacii, gardurile vii și o combinație de copaci cu garduri și arbuști au afectat nivelurile de concentrare ale poluării aerului. Acesta a folosit șase locații pe marginea drumului din Guildford (Anglia) ca site-uri de testare unde „infrastructura verde” se află la mai puțin de un metru de drum sau la peste doi metri de șosea. S-a analizat modul în care tulpina și coroanele au influențat concentrațiile de particule ≤10 μm (PM10), ≤2.5 μm (PM2.5), ≤1 μm (PM1), carbon negru (BC) și concentrațiile numărului de particule (PNC). Timp de zece ore în fiecare zi, pe parcursul a trei luni, s-au înregistrat simultan concentrații de poluare în spatele și în fața infrastructurii verzi sau a zonei limpezi adiacente, captând vârfurile de trafic de dimineață și de seară. Autorii studiului au concluzionat că cele mai mari reduceri de poluanți (dintre cei monitorizați) au fost înregistrate în mod constant pentru configurația mixtă de„ copaci plus garduri vii în zonele foarte apropiate de șosea și configurația „numai de gard viu” în zonele la distanță mai mare față de șosea.
Zero waste, zero poluare, mai mulți bani în buzunare!
Recuperarea crenguțelor tăiate prin toaletare și folosirea lor pentru a obține noi plante pentru garduri vii are o serie de beneficii, atât pentru mediu cât și pentru tine. Materia organică aruncată și transportată la gropile de gunoi, unde fermentează, produce gaze cu efect de seră. Deci nu e bine. În cel mai rău caz, acestea ar trebui lăsate să se usuce și transformate într-un pământ fertil prin compostare. Cei care au grădini, acestea pot fi pur și simplu mărunțite și îngropate (după ce se usucă) pentru a fertiliza solul din grădină.
Pe de altă parte, dacă îți dorești un gard viu mai lung, mai dens, mai gros (prin dublarea rândurilor) a salva crenguțele de fiecare dată când îl tunzi pe cel existent înseamnă evident și mai puțină poluare și mai mulți bani rămași în bugetul de cheltuieli al familiei. Așadar, de ce nu?!
Iată cum am reușit, cu norocul unui începător, să obțin un gard viu înalt de aproximativ 1m înălțime, din crenguțe puse în borcane cu apă, așezate la fereastră peste iarnă
Prima dată am experimentat acest lucru într-o iarnă destul de blândă, cred ca undeva prin luna Februarie, când am observat că într-o zonă dintre blocuri, unde există un gard viu zdravăn cu peste 10 ani vechime, ce este tuns de câteva ori pe an de către ADP-ul de sector, mare parte are încă frunzele verzi și în partea superioară, unde se tunde în plan orizontal de obicei, există câteva ramuri mai răzlețe, înălțate cu circa 20 – 25 cm deasupra celorlalte. Cu siguranță acestea urmau a fi tăiate în primăvară. Așa că am hotărât să le fac toaletiștilor de la ADP un serviciu voluntar și, cu o foarfecă de tăiat via, am tuns toate crenguțele răzlețe.
Le-am dus acasă, le-am curățat circa 10 cm de frunzele din partea inferioară și le-am scufundat în apă la temperatura camerei, în borcane din sticlă. Apoi le-am așezat pe toate la fereastră, dar, între geam și borcane am pus câteva ziare ca să feresc borcanul, implicit viitoarele rădăcini ale plantelor, de razele soarelui. În câteva săptămâni au apărut primele rădăcini. Atenție! Pe toată perioada cât le-am ținut în borcane am avut grijă să mențin apa la același nivel, adică borcanele pline până la guler. Este un aspect foarte important.
Am ținut plantele în borcanele cu apă până pe la sfârșitul lunii aprilie pentru că, având în vedere anomaliile climatice cu care ne confruntăm din ce în ce mai des (din vina noastră, evident), nu am vrut să risc să le replantez afară și să dea vreo zăpadă sau îngheț peste ele. Un astfel de șoc termic cu siguranță le-ar fi distrus. Părerea mea este că până când prognoza meteo nu indică un minim de 14-15 grade pe timp de noapte, pentru minim 10 zile, replantarea lor afară este riscantă. Deci nu, nu vă grăbiți.
Am replantat afară plăntuțele crescute la borcan al o distanță de circa 15 cm între ele, într-o grădină unde solul este destul de fertil și bogat în humus (fiind fertilizat natural cu frunze de foioase, iarba tunsă și alte resturi vegetale uscate) un pic argilos ca și structură dar destul de bine drenat, am avut grijă să îl afânez bine și să presez pământul din jurul tulpinilor dar fără să strivesc rădăcinile fragile ale noilor plante. Le-am udat regulat și am fost foarte atent ca în prima lună de la replantarea lor afară solul să fie tot timpul umed. Până în toamnă aveam un gard viu de circa un metru. Undeva în luna noiembrie i-am aplicat prima tunsoare, fiind destul de rar în această fază, și i-am redus înălțimea la circa 30 – 40 cm, plantele încep să-și îndesească coronamentul dacă sunt tunse. Nefăcând acest lucru riști să ai goluri printre ele foarte greu de corectat, uneori chiar imposibil. Creșterea rapidă le împiedică îndesirea bazei, respectiv a mijlocului. Specialiștii recomandă tunderea de 3 ori pe an a plantelor cu un coronament mai mic iar pe cele cu coronament mare de două ori pe an pentru a avea un gard viu suficient de des, fără goluri. Anul următor gardul viu s-a îndesit și s-a înălțat la circa 1,5 – 1,6 m.
Încercând să aflu din ce plantă format este noul meu gard viu am aflat (și cred că nu greșesc) că una dintre cele mai îndrăgite specii este lemnul câinesc (Ligustrum Ovalifolium) cu frunziș semipersistent, are o creștere rapidă, este nepretențios în privința solului, și își păstrează frunzele până iarna târziu, acestea căzând doar la -15 grade Celsius. Așa se explică de ce în luna februarie am putut tunde crenguțele cu frunze verzi. Interesant este că, atât cât timp au stat în borcanele cu apă, au mai pierdut câteva frunze dar majoritatea frunzelor au rămas verzi și chiar la unele dintre ele le-au crescut câteva frunze noi. În luna iunie și iulie lemnul câinesc face flori albe, cu un miros plăcut, dar atenție că din florile acestea se vor dezvolta niște bobițe negre, sau albăstrui care sunt otrăvitoare!
Acum vine partea și mai frumoasă: anul următor gardul viu s-a îndesit și s-a înălțat la circa 1,5 – 1,6 m
Pe scurt, în loc să fie tunse, îndesate în sacii menajeri (cum le place celor de la ADP-uri să facă cu frunzele și resturile vegetale) și să polueze de la gropile de gunoi cu plastic și gaze cu efect de seră, aceste crenguțe au primit o nouă șansă la viață devenind noi plante și luptând cu poluarea. Un experiment care ne-a adus doar beneficii din are toți primarii ar putea avea de învățat. Ar economisi bani la bugetul local, nu ar mai polua inutil și ar putea crea noi „bariere verzi” pentru îmbunătățirea calității aerului din localitățile pe care le gospodăresc. Ce frumos ar fi, nu-i așa?!
Protejează ceea ce cu adevărat contează!
100% pentru #mediu