Muzeului Satului din București are în curtea sa unul dintre cei mai impresionanți stejari din România.
Muzeului Satului din București a fost deschis oficial la 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o săptămână mai târziu, pe data de 17 mai 1936. Reprezentanții muzeului mi-au spus că stejarul este mai tânăr decât muzeul. Imediat cum intri în curtea muzeului ești aproape instantaneu încărcat cu o energie pozitivă pentru că, așa cum se vede în imaginile surprinse de curând, cu aspectul său impresionant stejarul creează o priveliște superbă cu care își întâmpină falnic musafirii.


"A trai nu este un act individual." - Dimitrie Gusti

Stejarul falnic pe care-l găsim la intrarea de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” este atât de frumos, încât ar trebui ocrotit. În momentul de față aștept mai multe informații de la reprezentanții muzeului și intenționez ca împreună cu aceștia și comunitatea "România Ecologică" să demarăm o petiție prin care să cerem autorităților încadrarea acestui arbore în registrul celor ocrotiți prin lege, ca să poată domni liniștit în continuare încă multe sute de ani.


Câteva lucruri interesante despre Stejari

Cele mai reprezentative specii europene ale genului Quercus din familia Fagaceae sunt stejarul (Quercus robur) şi gorunul (Quercus petraea), denumite uneori şi stejarul de câmpie şi stejarul de deal. Ambele specii sunt considerate printre cele mai longevive dintre arborii europeni. Cel mai masiv stejar european este “Ringeiche”, marele stejar din vechea Grădină Zoologică de lângă satul bavarez Ivenack (Germania), cu o înălțime de 35,5 m și o circumferință a trunchiului 11,35 m având o vârstă estimată la 600-800 ani.

Prof. univ. dr. Adrian Pătruţ scrie într-un raport de cercetare, publicat în anul 2011, intitulat "Datarea stejarilor seculari din rezervaţia Breite":

Din păcate, cercetările asupra unor stejari monumentali din România sunt mult prea modeste, chiar dacă în ultimii ani s-au făcut unele progrese în acest sens. Clasamentul celor mai mari 5 stejari din România, toţi aparţinând speciei Q. robur, este următorul: 1. Stejarul de la Cajvana (oraşul Cajvana, jud. Suceava), 11.01 m; 2. “Gorunul” lui Horea/Stejarul de la Ţebea (satul Ţebea, comuna Baia de Criş, jud. Hunedoara), 9.90 m, mort în 2004; 3. Stejarul de la Mercheaşa (satul Mercheaşa, comuna Homorod, jud. Braşov), 9.30 m; 4. Stejarul de la Botoşana (comuna Botoşana, jud. Suceava), 8.96 m; 5. Stejarul dela Tălpaşu (comuna Tălpaşu, jud. Dolj), 8.25 m. Prin dimensiunile sale remarcabile, stejarul de la Cajvana, este cel mai mare din sud-estul Europei şi al 13-lea, în privinţa circumferinţei, printre stejarii europeni (Foto 0). Volumul său total actual a fost estimat la 85 m3 (h = 20.1 m; cbh = 11.01 m). În prezent, el se află în stare de declin datorită vîrstei şi intervenţiei nefericite a factorului uman după 1990. Investigarea trunchiului, care arată absenţa unor ramuri majore, sugerează că, în urmă cu un secol, volumul său ar fi fost în jur de 140 m3 .
Estimările vârstei stejarilor din România au fost în majoritate exagerate şi s-au făcut pe considerente prea puţin ştiinţifice. Totuşi, în ultimii 2 ani, am datat cu radiocarbon mostre de lemn provenite din stejarii de la Cajvana şi Ţebea. Cea mai bătrînă mostră datată provine din cavitatea interioară a stejarului de la Cajvana. Ea are o vîrstă radiocarbon de 736 ± 23 BP, 7 (before present, i.e. înaintea anului de referinţă AD 1950), ce corespunde unei vîrste calibrate de 735 ± 10 ani calendaristici. Aceasta este cea mai mare valoare determinată ştiinţific, printr-o metodă directă, pentru un arbore din genul Quercus. Extrapolarea valorii în centrul trunchiului indică o vîrstă de ca. 810 ani pentru stejarul de la Cajvana. Datarea stejarului de la Ţebea sugerează că arborele istoric a murit la o vârstă apropiată de 800 ani. Aceste cercetări demonstrează faptul că cei mai mari stejari din România se numără printre cei mai masivi şi bătrîni stejari din Europa.
sursa: rezervatia-breite.rorezervatia-breite.ro

Despre Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări intense şi susţinute, teoretice şi de teren, a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti. Ca şef al catedrei de sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, Gusti organizează între 1925-1935, cu specialişti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folclorişti, geografi, statisticieni, medici ) şi cu studenţii săi, campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr relativ mare de sate (Fundu Moldovei – jud. Suceava, Nereju – jud. Vrancea, Drăguş – jud. Braşov, Dragomireşti – jud. Maramureş, Clopotiva – jud. Hunedoara, Runcu – jud. Gorj , Ruşeţu – jud. Buzău etc.).
Pe baza acestor experienţe, a unei munci asidue de concepţie şi a sprijinului moral şi material al Fundaţiei Regale „Principele Carol”, din martie 1936, în numai două luni, s-a putut clădi o opera muzeografică de excepţie. În acest scurt interval de timp, echipele de specialişti şi studenţi (aceiaşi care participaseră la campaniile de teren), conduse de profesorii D. Gusti şi H. H. Stahl, au achiziţionat din satele cercetate construcţii ţărăneşti (case, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice) şi obiecte de interior (mobilier, ceramica, ţesături, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.
În conformitate cu criteriul autenticităţii, al respectării tradiţiilor locale de construcţie, în vigoare şi astăzi, la remontarea construcţiilor în muzeu au lucrat, sub supravegherea atentă a specialiştilor, în primul rând a lui Henry H. Stahl şi Victor Ion Popa, meşteri aduşi din satele de provenienţă a monumentelor .
Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o săptămâna mai târziu, 17 mai 1936.
sursa: muzeul-satului.ro/istoricmuzeul-satului.ro/istoric

Protejează ceea ce cu adevărat contează!
#RomâniaEcologică