Poluare cu ulei alimentar uzat în centrul capitalei și afișul lipit la intrarea în Blocul Wilson de către locatarul care a suferit arsuri de la uleiul ars aruncat încins pe geamul de la bucătărie.
Poluarea are loc chiar în centrul capitalei și nu oricum, în cel mai mizerabil mod cu putință. Să locuiești în buricul târgului, unde prețul locuințelor pe metru pătrat este mai mare decât în marile orașe din occident, și să îți arunci uleiul încins pe fereastra din bucătărie, asta înseamnă un român "emancipat". România suferă grav de nesimțire, nepăsare, nelegiuire și prostie.

Ăsta este rezultatul celor 30 de ani de democrație percepută, de sus în jos, ca un "drept" la golănie și hoție. În timp ce o mică parte dintre cetățeni încep să înțeleagă din ce în ce mai mult cât de important este să protejăm mediul înconjurător și fac eforturi, uneori chiar mari, ca să recicleze, să reducă consumul și să protejeze natura cum pot ei mai bine, o mare parte din populația României se adâncește din ce în ce mai tare în nesimțire, consumerism, ignoranță și prostie. Și cel mai grav este că, așa cum spune proverbul "Peștele de la cap se împute!", de la cel mai înalt nivel al celor care ne conduc nu se întrevede nicio speranță reală. Majoritatea fiind mai ignoranți față de mediu decât cel/cea ce își aruncă uleiul alimentar uzat și încins, pe geam!

Afișul lipit la intrarea în Blocul Wilson de către locatarul care a suferit arsuri de la uleiul ars aruncat încins pe geamul de la bucătărie

Din centrul capitalei aruncă uleiul încins pe fereastră își arde vecinii și poluează 1

"Există în acest bloc un NEMERNIC sau NEMERNICĂ, care în data zilei de 03.06.2019 a binevoit să-și arunce ULEIUL ÎNCINS pe geam. Rezultatul acestei acțiuni este cel din FOTO. Dacă NEMERNICUL/NEMERNICA vrea să-și ceară scuze, mă găsești la ap. 62, et.2"

Blocul Wilson nu este o clădire oarecare

Agerpres scrie:
"În centrul Capitalei, pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 25, se află blocul Wilson, un exemplu de arhitectură reprezentativă a Bucureștiului interbelic și un martor important al istoriei orașului.

Din centrul capitalei aruncă uleiul încins pe fereastră își arde vecinii și poluează 2Foto Google Maps

Ridicat în anul 1933 de către arhitectul State Baloşin în stil Art Deco, blocul are o structură interioară care reflectă împărțirea socială a vremii. Cutremurul din 1940 și cel din martie 1977, al Doilea Război Mondial și Revoluția din decembrie 1989 şi-au pus, însă, amprenta asupra construcției care, după consolidarea efectuată în perioada 2002-2006, a scăpat de amenințarea bulinei roșii."

Citește și:

#RomâniaEcologică