Doamna ministru Andronescu Ecaterina, atunci când erați dvs. micuță tot așa primeați la școală mere în punguță?!
Unde poluare e, educație NU e! Dar ce să știe doamna Ecaterina Andronescu, ministru de la Ministerul Educației Naționale-România, despre poluarea cu plastic atâta vreme cât în majoritatea unităților de învățământ nu se respectă prevederile legii 211/2011.

Da, din păcate acesta este adevărul, majoritatea managerilor și profesorilor din învățământul de stat Nu promovează sortarea deșeurilor. Conform legislației în vigoare fiecare școală (și nu numai) ar trebui să sorteze gunoiul pe cel puțin următoarele categorii: hârtie/carton, sticlă, plastic&metal (fracția uscată) și fracția umedă (biodegradabil). Ar trebui să aibă contract sau să ceară operatorilor de salubrizare să asigure colectarea fracției uscate separat și să fie transportate la stațiile de sortare și reciclare, fără costuri suplimentare, pentru că așa spune legislația în vigoare.
Doamna ministru Andronescu Ecaterina atunci când erați dvs. micuță tot așa primeați la școală mere în punguță 2 Doamna ministru Andronescu Ecaterina atunci când erați dvs. micuță tot așa primeați la școală mere în punguță 1

Dar, așa cum spune proverbul românesc, "Peștele de la cap se împute".

Cu alte cuvinte, dacă ministrul competent nu e, educație ecologică și socială nu e! Deloc! Și chiar dacă până în 2050, atunci când copiii din școlile de astăzi vor fi în floarea vârstei, Planeta Pământ va avea mai mult plastic decât pește în mări și oceane doamna ministru despre educație ecologică, despre viitor, despre sănătatea copiilor preocupare NU are! Adevăr care, pe noi, muritorii de rând, ne doare!

De la cititori adunate!
Mulțumim fanilor care ne trimit și semnalează aberațiile poluării cu plastic!

Refuză plasticul de unică folosință!
Redu consumul!
Evoluează!
Protejează ceea ce cu adevărat contează!

#RomâniaEcologică