Carrefour va introduce săculeți reutilizabili pentru fructe și legume
După ce Kaufland România, Lidl România și MEGA IMAGE au introdus săculeți reutilizabili pentru fructe și legume, Carrefour România vine din urmă cu aceiași măsură. Informația ne-a parvenit printr-un comentariu scris pe pagina noastră de Facebook (România Ecologică) de către Gabriela Kiraly (Carrefour ParkLake) care sună astfel:
"Bună ziua, din dialogul cu colegii noștri din achiziții va putem spune ca suntem în curs de listare a săculeților reutilizabili. Speram sa fie varianta corecta și sa ajutam la eliminarea plasticului într-un termen scurt.
Cu stima, Gabriela Kiraly"

comentariu CarrefourParkLake saculeti refolosibili
Întrucât reprezentanții Carrefour nu ne-au oferit încă mai multe detalii despre săculeții reutilizabili pe care îi vor introduce în România, am căutat pe Internet să vedem ce fel de săculeți au introdus deja în alte țări și am găsit aceste imagini postate pe Facebook cu săculeții din bumbac listați anul trecut în magazinele Carrefour Oman (Orientul Mijlociu). Rămâne de văzut ce din ce material vor fi cei aleși pentru România. O variantă ideală, 100% eco-prietenoasă, de săculeți reutilizabili pentru fructe și legume ar putea fi unii fabricați în România, din cânepă cultivată de asemenea în România.
carrefour reusable bag Facebook Search
În momentul de față MEGA IMAGE sunt singurii care oferă o variantă eco-prietenoasă (100% bumbac natur) de săculeți reutilizabili pentru fructe, legume și produse de panificație dar și ei au săculeții din textile sintetice (nylon) ca și cei de la Kaufland și Lidl (poliester). Europa a ajuns să fie poluată cu 100 de miliarde de pungi pe an, așa că, dacă după sutele de critici pe care societatea civilă le-a adresat în ultimii ani supermarketurilor pentru poluare cu pungi și alte ambalaje din plastic de unică folosință, acestea au început să înțeleagă că nu mai pot continua să ignore problema poluării cu plastic, noi, cetățenii de rând nu mai avem nicio scuză să nu ne procurăm săculeți reutilizabili și să nu mai folosim niciodată pungi de unică folosință.
Carrefour va introduce săculeți reutilizabili pentru fructe și legume 1
Nici pungile "biodegradabile" sau "compostabile" nu sunt o variantă sănătoasă pentru mediu. În primul rând că acestea nu se biodegradează natural precum hârtia de exemplu, și nu se pot composta decât în instalații speciale care întrunesc anumite condiții de temperatură, umiditate etc. Și în al doilea rând, un aspect și mai important, fabricarea acestor pungi de unică folosință "biodegradabile" sau "compostabile" implică poluare (pesticide, fertilizatori, combustibili, aditivi, electricitate etc.) pentru a fi produse. Este absurd să fim atât de comozi, sau chiar puturoși, și să continuăm să mergem la cumpărături fără sacoșă adusă de acasă și fără săculeți reutilizabili pentru fructe și legume, indiferent că mergi la piață sau la supermarket. Este un gest minor pe care fiecare dintre noi îl poate face, cu un impact cât 100 de miliarde de pungi pe an de mare.

Citește și...
MEGA IMAGE introduce săculeții refolosibili din bumbac și nylon, pentru fructe și legume, în magazinele sale
Lidl ne surprinde: introduce săculeți refolosibili pentru legume și fructe
Cumpărături fără plastic, de la Auchan, cu săculeți refolosibili de la Lidl și MEGA
Cumpărături fără pungă la Kaufland Romania

Protejează ceea ce cu adevărat contează!
Pentru a citi postarea acestui articol pe pagina noastră de Facebook, click pe #RomâniaEcologică!
100% pentru #mediu

Dacă îți place acest articol, te rugăm să apeși butonul de mai jos și să-l distribui pe Facebook. Mulțumim!